RIMS este organizația dedicată specializării profesionale a ghizilor și instructorilor de mountain bike la cele mai înalte standarde europene. Institutul s-a înființat din dorința de a dezvolta o programă de instruire aliniată la cerințele internaționale și urmată de cât mai multe școli și ghizi de MTB din România.

În calitate de membru aspirant al Organizației Europene de Ghizi și Instructori MTB (EOMTBING), RIMS adoptă și implementează în România cea mai completă schemă europeană de instruire, la standardele de profesionalism ale unor țări cu tradiție în domeniu, precum Franța și Elveția, deja membre active ale EOMTBING. Totodată, RIMS oferă membrilor oportunitatea de colaborare profesională cu companii de ‘guiding’ din Europa.

Despre RIMS

Misiune

Institutul va oferi programe de educare, de formare și dezvoltare profesională pentru instructori, ghizi și formatori de instructori de mountain bike în scopul de a-și ajuta membrii să își dezvolte pasiunea într-o carieră de succes.

Rețea profesională

Acces la o platformă de colaborare (inter)națională unde ghizii și instructorii pot avea schimburi de experiență, informații și oportunități.

Resurse de educație

Acces la cele mai relevante și recente resurse educative la nivel european, materiale de instrucție, evenimente și consultanță.

Resurse de afaceri

Suport oferit absolvenților pentru înființarea de școli proprii sau a altor programe de valorificare.

Dezvoltare responsabilă

Susținerea și încurajarea turismului responsabil în România, diversificarea și promovarea noilor destinații

Comunitate

O comunitate puternică și unită prin valori comune pentru dezvoltarea scenei de MTB în România.

Activism

Promovarea profesiei de instructor-ghid MTB pe plan național, a ciclismului montan practicat responsabil și în siguranță, precum și a României ca destinație turistică.

RIMS international

parteneri

EO-MTBing – European Organization of Mountain Bike Instructor Guides – este rezultatul primei acumulări de abilități, cunoștințe și experiență din partea organizațiilor de top de formare în MTB din Europa. Organizația a creat cea mai importantă sursa de expertiză europeană de ghidaj și instructori de ciclism montan. 

Obiectivele EO-MTBING sunt de a ajuta la definirea, dezvoltarea și reprezentarea profesiei de instructor-ghid de mountain bike la nivel național și internațional.

Prin urmarea cursurilor de  calificare RIMS ai acces la cea mai completa schema de instruire în MTB.

Membrii

Sufletul RIMS

cunoaște echipa

Echipa formatorilor RIMS este una multidisciplinară. Acoperă competențe legate de skill-uri și tehnici mountain biking, dar mai ales abilități “soft”, precum metodică de instruire, ghidaj în mediu alpin, salvare montană, managemnentul grupului și al conflictului, legalitate si sustenabilitate șamd.

Echipa formatorilor este implicată și în procesul complex de autorizare legală a meseriei de instructor/ghid mtb in România. Acest proces nu este unul “straight-forward”, astfel că incercăm să profităm de experiența “colegilor” ghizi montani, respectiv instructori de schi.

Nici unul din formatorii RIMS nu pretinde că este Dumnezeu pe vreo anumită competență. Fiecare are puncte tari și puncte slabe. Este perfect rezonabil ca în peisajul mtb românesc să existe persoane cu abilități punctuale similare, ba chiar mai consistente decât ale actualilor formatori.

Ce credem noi că oferim, prin intermediul întregii echipe de formatori, este un ansamblu de competențe relevante în ceea ce privește activitatea de instructor și/sau ghid mtb.

E de la sine înțeles că fiecare formator RIMS va opera în cadrul programelor de testare și instructaj organizate de RIMS priotar pe punctele sale tari.

RIMS este o inițiativă într-un domeniu de pionierat nu doar în România, ci în întreaga Europă (și chiar mai departe). În bună măsură învățăm și noi pe măsură ce creștem. Echipa formatorilor RIMS este deschisă. Formula actuală este una de început. Oricine are dorința, capacitățile și abilitățile necesare, poate intra în echipă.

Echipa RIMS

Alex Tothazan

Fondator, Președinte, Formator RIMS Instructor si ghid MTB - MIAS lev.3 si ABMG lev.4, Mountain Leader UIMLA, Brașov/Chamonix Franța

Sabin Sasu

Co-fondator RIMS, Securitate Montana Salvamont, Brașov

Octavian Diac

Co-Fondator, Manager Financiar

Laura Veres

Marketing Și comunicare
Mountain Leader UIMLA, Brașov/Chamonix Franța

Alex Mititeanu

Formator RIMS, Antrenor/instructor MTB (lotul national de DH Romania), fondator Elevation Sport Camps, Brașov

Marius Strătilă

Formator RIMS, Instructor si ghid MTB - MIAS lev.2, Fondator Massif Experience, Brașov

Gellért Pünkösti-Vincze

Formator RIMS, Antrenor/instructor si ghid MTB - MIAS lev.3 si ABMG lev.4, fondator ShredAlert, Cluj/Chamonix Franța

Robert Dobai

Formator RIMS, Instructor și Ghid MTB, fondator The North Quest, Baia Mare

Suzi Hilbert

Formator RIMS, instructor/antrenor MTB, multiplă campioană națională la XCO și XCM, Brașov

Sandra Nărea

Formator RIMS, ghid montan AGMR, fondator al școlii de schi "Champs Ski Academy" din Predeal, formator certificat, Predeal

Horia MărușcĂ

Formator RIMS, Ghid MTB MIAS Lev. 2, ghid montan AGMR, fondator mtbtours.ro, Brașov

Informeaza-te

FAQ

Te încurajăm să citești cele mai frecvente întrebări, te vor ajuta să înțelegi mai bine organizația RIMS.
NOTA: Asigură-te că citești măcar secțiunile 4, 5, 6, 9, 12

Suntem un grup de inițiativă, pasionați de MTB și instruiți prin programa europeană EOMTBing (European Organization of Mountain Bike Instructor Guide). Prin crearea RIMS ne propunem să dezvoltăm în România organizația non-profit dedicată  formării profesionale a ghizilor și instructorilor de ciclism montan, acreditați la nivel național și european.

Dezvoltarea și consolidarea pe plan național a profesiei de ghid și instructor de ciclism  montan, respectiv asigurarea și menținerea unui standard profesional aliniat la cerințele școlilor de ciclism montan europene.

Vrem să susținem viitorii aspiranți în dezvoltarea unei cariere de mountain biker profesionist cu perspective de viitor precum: Ghid MTB, Instructor MTB sau prin formarea propriei școli MTB.  

Ne dorim introducerea meseriei de ghid și instructor MTB în nomenclatorul muncii și recunoașterea națională a acestei meserii.

De asemenea, ne dorim crearea unui cadru reglementat în România în care profesioniștii MTB să își poată desfășura activitatea profesională în siguranță.

EO-MTBing (Organizația Europeană de Ghizi și Instructori MTB) 

Organizația care a creat cea mai importantă sursă de expertiză europeană de ghidaj și instructori de ciclism montan. 

Reprezintă rezultatul primei acumulări de abilități, cunoștințe și expertiză din partea organizațiilor de top de formare în MTB din Europa, precum Franța și Elveția. 

Obiectivele organizației sunt de a ajuta la definirea, dezvoltarea și reprezentarea profesiei de instructor-ghid de mountain bike la nivel european.

Nu. RIMS nu înlocuiește în prezent nicio calificare cerută de autoritățile române pentru a ghida grupurile de MTB pe teren montan. În același timp, în România nu avem o structură de pregătire MTB recunoscută de guvern, neexistând cerințe naționale complete pentru certificarea ca ghid și instructor MTB. Prin creșterea comunității de instructori și ghizi MTB, RIMS urmărește soluționarea acestei probleme prin demersuri și eforturi în direcția definirii meseriei de ghid-instructor MTB pe plan național. Aceasta este o meserie în continuă dezvoltare care are nevoie de reglementare și o bază solidă de formare pentru a asigura calitatea serviciului și pentru siguranța clienților.

În Europa, RIMS Nivelul 4 este recunoscut de țările membre EOMTBing și are valoare în cazul echivalării dreptului de muncă ca instructor ghid MTB. După caz, experiența laborală este necesară în obținerea unei echivalări.

Programa RIMS este destul de complexă,  având în spate experiența unor țări precum Franța și Elveția cu tradiție atât în ghidaj cât și în educație sportivă în cadrul școlilor MTB. Acreditarea RIMS îți va fi benefică în primul rând pentru dezvoltarea ta ca profesionist în domeniu, iar totodată, îți oferă deschidere către cei din sfera MTB, cum ar fi operatorii de turism naționali și internaționali și comunitatea EOMTBING. Dacă înclini să te perfecționezi în ghidaj atunci o astfel de acreditare îți poate fi benefică în cazul unui litigiu. Nicio acreditare nu te va absolvi de greșeli făcute la locul de muncă, însă te va îndruma și te va pregăti să știi să recunoști și să eviți problemele, iar în cazul în care accidentul se întâmplă, vei fi pregătit să acționezi rapid și cu profesionalism.

În prezent, în România nu există o școală care să ofere cursuri de formare profesională pentru instructori și ghizi MTB. RIMS, cu suportul EOMTBing, depune eforturi pentru a implementa schema europeană de formare a instructorilor și ghizilor MTB și va continua demersurile sale în direcția definirii și consolidării meseriei în România. Vedem acest drum cu mult optimism și credem că împreună cu susținerea voastră vom contribui enorm atât la dezvoltarea profesiei, cât și la creșterea acestui domeniu minunat pe plan național. 

Programa de curs este realizată de experți în ghidaj și instruire MTB, precum și de profesori internaționali care adaptează în continuu schema de formare pentru a asigura calitatea instructorului.

RIMS va oferi resurse și suport absolvenților care vor să valorifice potențialul economic al sportului și al acreditării.

RIMS va deveni o sursă principală, autorizată și de încredere pentru firmele din turismul activ care caută să lucreze cu profesioniști în MTB.

  • Servicii de consultanță, marketing și promovare pentru membri
  • Creare de parteneriate strategice cu instituții publice și organizații private (ex. Agenții de turism, birouri de turism, autorități locale etc.)
  • Beneficii specifice calității de membru (ex. reduceri, rezervări anticipate etc.)
  • Crearea unei platforme de referință, informare și contractare de ghizi și instructori acreditați.
  • Reprezentare regională, națională și internațională.
  • Ai parte de cel mai înalt nivel de pregătire în profesia de instructor – ghid MTB din Europa 
  • Ai acces la business
  • Ai acces la o rețea puternică de profesioniști pasionați și implicați în mountain biking
  • Ai acces la resurse și la ultimele noutăți din domeniu
  • În unele țări europene este necesară licența de instructor-ghid 
  • Faci parte dintr-o organizație de instructori-ghizi MTB recunoscută internațional
  • Susții dezvoltarea profesiei de instructor-ghid MTB în România și Europa
  • Te dezvolți profesional și ai parte de recunoaștere

Cursul este împărțit în 3 etape.  Participarea la curs se face prin examen de intrare (TEP – test de exigență prealabilă) pentru verificarea competențelor minime necesare ale viitorilor instructori-ghizi MTB. 

Examenul de intrare se desfășoară pe durata a două zile și cuprinde următoarele probe:

  • Downhill
  • Trial
  • Navigare

Cei care obțin cele 3 probe sunt invitați să urmeze Nivelul 1, care este plătit în prealabil. La absolvirea Nivelului 1, poți merge mai departe la Nivelele 2 și 3. Plata acestora se face integral sau în tranșe. 

Organizarea cursurilor este următoarea: 

Nivelul 1 – 4 zile de curs cu 24h de consolidare

Nivelul 2 – 9 zile de curs cu 80h de consolidare

Nivelul 3 – 15 zile de curs cu 100h de consolidare

Nivelul 4 – 4 zile de examinare de către comisia EOMTBing într-o țară membră.

Cele trei nivele de curs se vor desfășura pe perioada a doi ani, perioadă care cuprinde și partea de consolidare prin practică sau experiență de muncă. 

Nu. Însă avem un program  Fast Track  pentru cei care au experiență și certificări în domeniile ce le găsești în programă. Ex: Securitate montană, Mecanică, Legislație, MTB etc. Astfel, poți reduce din numărul de ore și din costuri. Examenul de intrare numit TEP (Test de Exigență Prealabilă) este obligatoriu pentru toți, indiferent de certificările deja obținute.

Ne-am dori mult să existe, dar în acest moment nu avem finanțări, însă poate avem soluții.

Cunoști o firma căreia îi poți cere să te susțină? RIMS este o organizație non-profit ce poate fi sponsorizată de către companii, care la rândul lor pot beneficia de reduceri de taxe. Astfel, programul tău poate fi plătit de firma sponsor.  

Membrii RIMS pot descărca o prezentare de sponsorizare care îi va ajuta în comunicarea cu sponsorii.

Avem nevoie de tine pentru că împreună putem ajuta la dezvoltare profesiei de instructor-ghid MTB și în câțiva ani să putem spune cu încredere: sunt instructor ghid MTB și sunt mândru de meseria mea! Am grijă de îndrumarea și formarea corectă a tinerilor sportivi, ajut la dezvoltarea turismului activ în regiunea mea și am grijă de sustenabilitatea și buna funcționare a parcurilor naturale pe care le vizităm zilnic. 

Noi cei de la RIMS avem resursele și inițiativa, dar tu ești cel care ne motivează și ne dă în fiecare zi un motiv să muncim pentru voi.. Astfel că te invităm să faci și tu parte din comunitatea noastră!

ART. 2
Categoriile de ghizi utilizate în activitatea de turism din România sunt:
a) ghid local, care asigură asistenţa turistică pe un teritoriu limitat;
b) ghid naţional, care asigură asistenţa turistică pe teritoriul naţional şi în străinătate;
c) ghid specializat pentru anumite segmente ale serviciilor turistice:
– montan, drumeţie montană;
– artă;
– supraveghetor;
– animaţie;
– habitat natural: faună, floră;
– ornitologie;
– sportiv, respectiv: alpinism şi căţărare pe stânci, schi, bob, înot, canotaj, iahting, zbor cu aparate
ultrauşoare (deltaplan, parapantă şi altele);
– alte specializări în funcţie de cererea pieţei turistice.

Specializarea ghizilor
ART. 8
Specializarea profesională pentru categoria de ghid de turism naţional sau ghid de turism
specializat se realizează numai pentru persoanele care deţin certificat de calificare de ghid de
turism.

 ORDIN Nr. 637 din 1 aprilie 2004

Ești creatorul viitorului tău!
...dar nu trebuie sa fii singur pe drum.

Altfel de cariera in sport

Sustinere

Comunitate